Iar prin mintea mea…

Am incercat mai demult sa explic modul in care cred eu intr-un Dumnezeu. Oare cati m-ati judecat pentru ce am scris? Cu siguranta toti. Asta e si motivul pentru care nu prea intru in discutii despre religie si credinta in existenta fiintelor supranaturale. Sunt judecat pentru ca refuz sa cred in toate aceste aberatii(aici sunt putin ipocrit, faptul ca le numesc aberatii este in sine o judecata). Totusi refuz pentru ca nu mi s-a oferit niciodata vreo dovada palpabila care sa ma convinga. Si totusi vreau sa cred in ceva si de aceea cred in  libertate.

De fapt nu faptul ca ma judeca ma deranjeaza, ci faptul ca nu accepta alte convingeri decat pe ale lor. Niciodata nu mi-a pasat de parerea altora despre mine, in schimb imi pasa cand cineva isi face anumite prejudecati dintr-o simpla discutie, fara sa accepte argumentele mele, dar totodata fara sa aduca argumente pertinente care sa-i sustina pozitia. (Am avut de mai multe ori discutii de genul: “Esti prost.”, “De ce?”, “Pentru ca esti prost.”)

Mai repet inca odata ca nu imi pasa de parerea cuiva despre mine, ci ma deranjeaza numai cand cineva face constatari despre mine fara sa cunoasca “datele problemei” si mai ales cand refuza sa le cunoasca. Sunt constient ca mi se trage si de la faptul ca in majoritatea timpului sunt un bufon si e greu sa fiu luat in serios in chestiuni de genul asta. Tocmai din cauza asta incerc sa nu-mi fac prejudecati despre cineva. Mai ales ca anumite consideratii oarecum negative pe care le aveam la adresa anumitor persoane mi-au fost spulberate recent. In plus parerea buna pe care o aveam despre alte persoane s-a risipit undeva in spatiu.

Asa ca incerc sa nu mai fac judecati si sa nu mai privesc oamenii in vreun anumit fel. Tocmai faptul ca privesti pe cineva intr-un mod special face ca dezamagirea sa fie imensa cand realizezi ca te-ai inselat. De aceea o sa incerc sa las oamenii sa fie ceea ce sunt si nu ceea ce vreau eu sa fie. (In mintea ta poti face ca o persoana sa fie oricum iti doresti tu, dar asta nu inseamna ca e si adevarat ceea ce vrei sa crezi).

xo xo

O noua auto-psihanaliza

Oare sunt chiar singurul om pe care moartea il lasa rece? Bine, pe toti ne lasa reci moartea, dar eu vreau sa spun ca nu sunt impresionat de moartea altora. Pe langa asta mi se pare ciudat cum sunt unii afectati de moartea unor persoane pe care nici nu le-au cunoscut. Oare e ipocrizie sau moartea chiar ii sperie?(ma intreb mereu asta)

Pe langa asta mi se par ciudate toate ritualurile pagano-crestine legate de procesul inmormantarii. Uneori vezi la astfel de evenimente atata prostie in jur incat iti vine sa razi(cel putin mie imi vine, nu stiu voua). Asta e motivul pentru care nu frecventez astfel de adunari. Chiar mi-am propus ca nici la inmormantarea mea sa nu fiu prezent.

Nu inteleg de ce atata tristete la o inmormantare. Nu se presupune ca dupa moarte sufletul ajunge in Rai daca a fost suficient de buna persoana respectiva? Asta mi se pare motiv de bucurie. Atunci de ce atata tristete? Si pot zice ca oarecare durere e acceptabila, dar nu urlete si bocete si fel de fel de manifestari schizofrenice. Reveniti-va oameni buni!

Cum imi explic eu indiferenta asta in fata mortii: pe la varsta de 3-4 ani eram la inmormantarea unui vecin, var cu bunicul meu care era mort de multa vreme si vecinul asta imi era oarecum mai apropiat. Plangeam in hohote si nu inteleg de ce, pentru ca oricum nu realizam ce se intampla. Babele prezente la procesiune m-au luat deoparte si incercand sa ma calmeze mi-au spus nenumarate lucruri pe care nu mi le mai amintesc, dar pana la urma m-au convins ca nu trebuie sa plang pentru ca totul va fi bine. Acum stiu ca intre 3-7 ani iti formezi personalitatea si modul de gandire si probabil ca toate chestiile pe care mi le-au spus babele alea au dus ca intr-un final eu sa nu am nici o reactie la aflarea vestii despre moartea cuiva.

Totusi sunt curios daca mai gandeste cineva in felul asta. Adica, indiferent daca vad un animal mort sau un om in aceeasi ipostaza, reactia mea e ceva de genul: Asa, si? Stiu ca reiese o doza de cinism din gandirea asta a mea, dar asta e inreaga filozofie a vietii mele: Asa, si? O oarecare limba de circulatie internationala exprima si mai exact, intr-un singur cuvant, aceasta filozofie a mea: WHATEVER!

xo xo Bullshit Guru

My beliefs – Chapter 4.

In precedentele post-uri pe teme asta am scris numai despre lucruri in care nu cred si despre cateva aberatii crestine care pot fi gasite si la alte religii. Azi scriu despre ceea ce cred.

Cred intr-un Dumnezeu, acela care coordoneaza toata activitatea din Univers. Cred in Dumnezeu ca fiind forma de energie care guverneaza si vegheaza la pastrarea legilor naturale. Forta aceea care pune electronii in miscare si forta aceea ce impiedica dezintegrarea materiei. Pentru mine acela este Dumnezeu, e acela care mentine echilibrul.

NU cred in dualitatea bine-rau, nu cred in ying si yang, nu cred in Rai si Iad si nu cred nici in diavol. Nu cred in vraji, nu cred in puteri supranaturale, nu cred in fiinte supranaturale.Cred din toata imima ca toate fenomenele au o explicatie, toate au un inteles.

Cel mai mult cred in libertate. Libertatea de a gandi, de a cerceta, de a dori, de a vorbi, de a scrie. Cred ca nimeni, indiferent ca e zeu sau fiinta umana, nu are voie sa limiteze libertatea cuiva. De aceea nu pot sa urmez nici una din religiile lumii, pentru ca toate te tin captiv intr-un fel sau altul. Sigura limita ar trebui sa fie libertatea celorlalti de langa tine si de fapt asta nu ar trebui sa fie o limita impusa ci doar un reflex neconditionat, un impuls natural pe care sa-l simta fiecare. Cum ar fi ca respectul fata de libertate sa fie caracteristica principala a speciei umane?  Sunt convins ca educand pe toata lumea in spiritul acestei filozofii, libertatea de a face orice fara a restrange libertatea semenilor tai, lumea ar fi un loc mult mai bun, dar nu stiu daca se va intampla asta vreodata.

In fine, cred ca fiecare e liber la libertatea sa.

xo xo Bullshit Guru

My beliefs – Chapter 3.

Despre iertarea pacatelor

Nu am inteles niciodata de ce trebuie sa ne fie iertate pacatele. Daca le faci nu trebuie decat sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si sa mergi mai departe. Spovedania mi se pare cea mai mare lasitate deoarece te debarasezi de fapta reprobabila pe care ai facut-o, in loc sa o imbratisezi ca facand parte din tine.

Mai e un lucru, faptul ca trebuie sa regreti cu adevarat pentru a te spovedi. Cine regreta cu adevarat dupa ce face o fapta slaba? (nu reprobabila ca e prea dur cuvantul) Sa dau un exemplu: in timpul spovedaniei te intreaba preotul daca faci sex, logic ca n-o sa-l minti. Stii ca sexul in afara casatoriei e pacat, si e pacat sa minti preotul la spovedanie si atunci recunosti, dar regreti ca ai facut sex? NU! In nici un caz nu. La fel e si cu celelalte pacate.

Am foarte multe nedumeriri in legatura cu subiectul asta. De exemplu un criminal in serie regreta omorul cu adevarat si dupa fiecare victima se duce sa se spovedeasca. Ii sunt iertate pacatele? Asa ar trebui pentru ca regreta cu adevarat. Pe partea cealalta, un tata vede amenintata viata copiilor de catre o anumita persoana. Singura cale de a scapa de amenintare e de a ucide acea persoana si o omoara. Niciodata n-o sa regrete cu adevarat crima comisa pentru ca asa si-a scapat copiii. Inseamna ca nu se poate spovedi. Asta il face mai rau decat criminalul in serie?

My beliefs – Chapter 2.

Despre frica

Va spuneam ca am fost educat in puternic spirit crestin. Ei bine asta a implicat si inducerea fricii de Dumnezeu. Nu stiu exact care e cauza, probabil proasta traducere a Biblie dintr-o limba in alta, s-a introdus termenul de frica de Dumnezeu. Pentru mine aceasta frica este irationala si de aceea cred ca termenul este gresit. Desi teologii spun ca frica de Dumnezeu nu este frica propriu-zisa, ci mai degraba respect si iubire, tot ei spun ca trebuie sa ne temen de furia Domnului, atunci cand nu ii urmam cuvantul.

Aceasta teama m-a urmarit intreaga viata. Chiar acum scriind lucrurile astea mi-e frica pentru ca stiu ca nu asa am fost invatat. Nu e “bine” ceea ce scriu. De vreo 10-12 ani incerc sa scap de acest defect de gandire, dar oricat as incerca tot ramane o samanta de indoiala. Si asta ma macina uneori. Am mai spus ca ar fi foarte simplu daca as crede cu intreaga fiinta in ceva anume, fara sa am urma de indoiala. Ar fi cel mai simplu…

Acum sa explic de ce mi se pare irationala aceasta frica. In primul rand pentru ca Dumnezeu ne iubeste pe toti in egala masura si lucrul acesta ar trebui sa fie suficient pentru a nu ne fi frica de El. Apoi, daca faci ceva care nu respecta cuvantul lui Dumnezeu, stii dinainte ca urmeaza sa fi pedepsit pentru fapta ta, atunci de ce sa-ti mai fie frica? Trebuie sa-ti asumi faptele tale si sa-ti primesti pedeapsa cu seninatatea cu care ai incalcat “legea”.

Par atat de simple si de logice lucrurile astea ce le spun, totusi nu sunt suta la suta convins de ele pentru ca frica a fost insamantata atat de adanc in strafundul gandirii mele incat mi-e teama ca n-o sa scap niciodata de ea. Nu pot decat s-o ignor, dar si asa stiu mereu ca e prezenta.

My beliefs – Chapter 1.

Trebuie sa incep prin a va spune ca pana la varsta de 7 ani am crescut undeva la tara. Dupa cum stiti la tara oamenii sunt foarte credinciosi. Asa ca am fost educat intr-un puternic spirit greco-catolic mascat sub o perdea de ortodoxism. Ca sa intelegeti, satul a fost greco-catolic si la instaurarea comunismului preotul din sat a fost fortat sa treaca la ortodocsi, dar slujbele, cantarile bisericesti si alte chestii legate de biserica au ramas la fel. Okay, asta nu conteaza, conteaza doar faptul ca am primit o educatie crestina “sanatoasa”, dar ca nu s-a prins de mine. Toata religia asta are atatea contradictii si aberatii ca imi vine sa urlu numai gandindu-ma.

Cea mai mare contradictie: Dumnezeu e prezentat ca fiind plin de bunatate, iubire si toate sentimentele astea pozitive. Daa, atunci de ce e razbunator:

• Lucifer si ceilalti se rascoala impotriva Lui asa ca ii alunga din Rai – razbunare
• Adam si Eva mananca din fructul oprit, ii alunga din rai – razbunare

• Turnul Babel, arca lui Noe, Sodoma si Gomora si celelalte intamplari din Biblie se termina cand Dumnezeu ii pedepseste pe cei care nu au ascultat cuvantul Lui.

Alta contradictie la fel de tare: cuvantul Lui nu e niciodata precis, adica intotdeauna exista loc de interpretare(daca vrei ca cineva sa te asculte intocmai, atunci ii dai niste indicatii precise, foarte precise) si faptul asta e explicat prin ideea ca fiecare luam propriile decizii si asta ne este un drept dat de Dumnezeu, dar mai apoi ne zice ca Dumnezeu stie totul dinainte, deci stie ce decizie iau inaintea mea, deci pana la urma unde ramane liberul arbitru?

Acum o aberatie, cea mai mare aberatie: fiindca a creat totul, trebuie sa-l divinizam. Nu inteleg nevoia asta a Lui de a fi idolatrizat, iubit, respectat, temut(la partea asta cu frica o sa revin mai incolo). La o adica ce daca ai facut toate astea? Nu ti le-a cerut nimeni. O sa te iubesc, respect daca o sa vreau eu, nu doar asa pentru ca mi se impune si pentru ca mie teama c-o sa ma trimiti in Iad daca nu fac cum zici tu.

Acum despre Iad si Diavol. O alta aberatie. Nu exista. Nu au cum sa fie reali. Chiar daca ar fi fost reali, nu cred ca Dumnezeul din Biblie ar fi permis existenta cuiva care sa-i faca concurenta, asa ca i-ar fi starpit.

Toate contradictiile si aberatiile astea si multe altele ma duc mereu la gandul ca Dumnezeul asta crestin e prea uman, faptele lui, gandirea lui, sentimentele lui sunt prea umane. Biblia zice ca noi am fost creati dupa chipul si asemanarea lui, eu sunt convins ca noi l-am creat pe El, cel putin pe acest El, dupa chipul si asemanarea noastra.

Deocamdata cam atat pentru azi…

xo xo Bullshit Guru

Introduction into my beliefs

Acum ceva vreme promiteam intr-un post ca voi scrie despre religie si credinta. Este un subiect foarte vast si cu siguranta n-o sa reusesc sa-l dezbat in intregime. Si va rog sa aveti rabdare, sa nu criticati ideile inainte sa le analizati si sa le intelegeti. Nu vreau sa revolutionez nimic in sistemul nostru de credinte, pur si simplu e modul meu de a intelege…

Incep prin a va spune ca imi doresc foarte mult, poate cel mai mult, sa fi fost un credincios, indiferent ca as fi de credinta crestina, iudaica, islamica, budista sau o religie politeista, oricare,  doar sa cred cu adevarat in ceva, in cineva sau mai multi cineva. Sa fiu sigur ca invataturile cele vechi sunt cele mai bune si ca trebuie sa le urmez intocmai. Atunci nu as mai simti nevoia sa analizez fiecare lucru, as urma in tacere si cu siguranta as fi mult mai fericit. Ghinionul meu e ca nu sunt asa si simt mereu nevoia sa descifrez esenta fiecarui lucru care mi se iveste in cale. Asa am ajuns sa analizez multe din credintele noastre si sa ajung la concluzia ca niciuna nu ma multumeste, nu e ceea ce-mi doresc si ca toate au mai multe minusuri decat plusuri si am ajuns sa le ignor. Mi-am facut singur un set de reguli si pe astea incerc sa le urmez. Nu vreau sa intru deocamdata in detalii, dar toate pleaca de la conceptul de libertate, libertatea de a face orice, fara a ingradi libertatea celuilalt de langa tine.

In post-urile ce urmeaza o sa detaliez ultima idee, precum si plusurile si minusurile pe care le-am gasit fiecarei religii. Sper sa aveti rabdare sa le cititi…

xo xo Bullshit Guru

Fotbalul si Dumnezeu

Aseara Unirea Urziceni-FC Sevilla 1-0, ultimele minute de joc si comentatorul invoca puterea divina, cere ajutorul tuturor sfintilor pentru ca rezultatul sa se pastreze. Nu e prima data cand aud asa ceva. “In seara asta Dumnezeu a fost roman” mi se pare  cea mai idioata expresie care am auzit-o de la un comentator de fotbal.

Nu inteleg cum poti cere ajutorul lui Dumnezeu la un meci de fotbal. Pe Dumnezeu nu-l intereseaza fotbalul. Lui nu-i pasa ca milioane de oameni mor de foame, milioane de oameni sufera de cancer, SIDA si sute de alte boli incurabile. Zilnic mor oameni nevinovati in conflictele armate ce au loc in numele Lui si nu-i pasa. Atunci cum sa-i pese tocmai de fotbal?

Si daca totusi ii pasa de fotbal, atunci vreau sa-l vad odata in fata mea sa-l pot scuipa in ochi, sa-i spun ca mi-e scarba de El, sa-i spun ca e un prefacut si un ipocrit(asta numai pentru ca-i pasa de fotbal si de restul nu). Dar nu-i pasa de fotbal, de fapt nu cred ca-i pasa de nimic… sau poate e cum zicea Nietzsche, Dumnezeu chiar a murit.

În lacrimi…

Religia e privită de oamenii de rând ca adevărată, de înţelepţi ca falsă, iar de conducători ca folositoare.

Seneca

Uite ce fac oamenii de rand(la indemnul conducatorilor):

1997, Afganistan, femeie acuzata de adulter, este judecata si condamnata la moarte prin lapidare.

2007, Iraq, fata de 16-17 ani de origine kurda se indragosteste de un musulman sunit, lipseste o noapte de acasa si este condamnata la moarte prin lapidare pentru ca a adus rusine asupra comunitatii.

2008, Somalia, fata de 13 ani marturiseste ca a fost violata de 3 barbati. Tribunalul o condamna la moarte prin lapidare pentru adulter. O ingroapa pana la gat in pamant si o lovesc cu pietrele pana moare. La scena asista 1000 de oameni si cativa dinte acestia incearca sa o salveze, dar sunt impuscati de militia somaleza. Unul din ei moare. (explicatia oferita mai tarziu e ca fata arata de 23 de ani si ca i-ar fi ademenit pe agresori cu formele sale)

2009, Somalia, femeie 20 de ani acuzata ca a intretinut relatii sexuale cu un barbat insurat este condamnata la moarte prin lapidare pentru adulter. Complicele ei primeste 100 lovituri de bici.

Acestea  sunt unele din cele mai recente si mai socante crime facute in numele religiei. Sunt facute de musulmani impotriva femeilor, dar pe parcursul istoriei aceleasi crime au fost facute de crestini, evrei, hindusi, atei…

Mai socanta decat moartea mi se pare circumcizia la femei practicata in unele comunitati de musulmani fundamentalisti. Presupun ca stiti ce presupune circumcizia la barbati, de fapt baietei ca se face la cateva saptamani de la nastere. Inchipuiti-va un procedeu asemanator facut fetelor in jurul varstei de 10 ani de catre mama si alte rude de sex feminin. Daca nu va imaginati va spun eu cum decurge: ii sunt extirpate labiile si clitorisul fara anestezie, in chinuri ingrozitoare. Trauma asta trebuie sa fie teribila, mai e si riscul ridicat de infectie si apoi moarte pentru ca sistemul medical acolo e la pamant.

Pentru toate astea avem tendinta sa invinuim credinta musulmana, dar nu avem dreptate. Nu religia e de vina ci acei care o folosesc dupa bunul plac si care o interpreteaza in asa fel incat sa slujeasca intereselor proprii.

Cea mai mare vina pentru comportamentul acestor oameni o purtam noi, oamenii civilizati care am incercat sa-i aducem pe toti acei oameni (pe care ii consideram salbatici) la standardele noastre prin forta. Folosirea fortei si constrangerii a facut ca lumea aceea sa se inchida si mai mult, sa devina din ce in ce mai stricta si conducatorii sa aiba din ce in ce mai multa putere asupra vietii supusilor lor.

Asa ca eu raman la parerea mea… nu religia omoara oameni; oamenii omoara oameni…

2 aberatii

Inainte de toate, am scris si eu la pagina About.

Acum aberatiile:

1. Am vrut sa scriu despre pelerinajele din ultimii ani la diverse manastiri de unde se scoate un cosciug si o gramada de idioti se inghesuie sa-l atinga. De parca ar avea puteri magice!? Nu inteleg de ce e nevoie ca oamenii care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu se duc sa frece racla sfantului ca acesta sa-i ajute. Teoretic singurul care te poate ajuta e Dumnezeu. E singurul care are puterea, de ce a fost nevoie sa inventam niste intermediari intre noi si El. E chiar asa de greu sa te pui in genunchi si sa te rogi din toata inima?(Nu mai continui ca oricum s-a vorbit deja prea mult pe chestia asta.)

2. Intr-o discutie apare una din parabolele bisericii care zice asa: moare crestinul si ajunge la poarta raiului unde Sf. Petru ii arata cum e raiul. Cand vrea sa intre nu e lasat pt. ca locul lui e defapt dincolo, in iad. Auzand asta il roaga pe Sf. Petru sa-l lase sa se intoarca pe Pamant doar cat sa apuce sa-i invete pe fratii lui sa nu faca ca el si sa ajunga si ei in iad ci sa faca numai bine si sa ajunga macar ei in rai. Sf. Petru se impotriveste si-i spune ca nimeni nu are voie sa se intoarca din lumea de dincolo si ca fratii lui sunt bine atata timp cat asculta invataturile din cartile care au fost lasate ca invataturi.

Lasand la o parte semnificatiile , sunt curios, daca nimeni nu are voie sa se intoarca de dincolo si sa ne spuna cum e acolo, cum a ajuns sa fie cunoscuta conversatia dintre respectivul om si Sf. Petru? Nu e ceva dubios aici?

Asta e primul din multele post-uri care vor urma despre religie si biserica, si ele niste aberatii in forma in care le cunoastem noi, forma adoptata la decizia unor bosorogi care pretindeau ca sunt calauziti de Lumina Divina, dar pe care istoria ii dezvaluie ca fiind niste criminali.