Altă optică…

Azi mi-am amintit de primele post-uri pe care le-am scris pe blog si implicit de criticile din partea prietenilor. Multi din cei care-mi citeau blogul imi ziceau numai de rau in primele saptamani: ca ceea ce scriu e banal, ca oricine poate scrie ce scriu eu si chestii de genul, de acolo si avestismentul din dreapta sus de pe prima pagina. Vreau sa va zic ca in cercul meu de prieteni, nimeni nu mai incercase sa tina un blog si de aceea am fost mirat de atitudinea lor. Mi-am dat seama apoi ca e parte din mentalitatea, nu a românului in general, dar a omului aceluia care e limitat la ceea ce i se spune ca e bine sau nu e bine sa faca. Omul acela care daca te vede ca vrei sa fii putin diferit si ca vrei sa incerci lucruri noi, te loveste “sa-ti revii”.

E ceva ce vezi tot mai des la noi in tara, oameni care vor sa faca ceva, dar in loc sa fie ajutati, de stat, de comunitate, de oamenii din jur, li se pun doar piedici. Nu vreau sa zic ca blogul meu e o mare realizare, dar e ceva personal, e ceva pentru care am depus un minim efort. De ce sa nu fiu lasat in pace sa ma bucur de el?

Pentru mine situatia s-a schimbat in ultimele luni, mai ales de cand nu am mai scris aproape nimic(3 post-uri in 3 luni sau cam asa ceva). Am intalnit tot mai multa lume care mi-a zis ca apreciaza ce scriu pe blog, chiar dintre cei cu critica, ma intrebau de ce am renuntat, ma sfatuiau sa ma reapuc de scris. Oricum eu nu renuntasem la blog, pur si simplu am avut alte prioritati care nu-mi permiteau sa stau noaptea sa ma gandesc ce as putea scrie a doua zi pe blog. Plus de asta nici nu am avut in ultimul timp internet “la discretie”.

La mine nu e o situatie grava, chiar deloc, dar in schimb sunt mii, poate milioane de oameni care vor sa invinga alte prejudecati, primejdioase, prejudecati instituite de religii, de anumite comunitati, care daca te vad ca vrei sa fii diferit, nu doar te critica, te tortureaza fizic sau psihic, te chiar ucid. Cred ca am scris mai demult ca toate necazurile pleaca de la faptul ca cei din jur vor sa te stie asemeni lor. Nu inteleg deloc modul asta de a vedea lucrurile. De ce sa fim toti la fel, de ce sa-mi placa numai aceleasi lucruri care-ti plac si tie, de ce sa nu am propriile dorinte, propriile aspiratii, propriile pareri?

DE CE?

xo xo Bullshit Guru

Iar prin mintea mea…

Am incercat mai demult sa explic modul in care cred eu intr-un Dumnezeu. Oare cati m-ati judecat pentru ce am scris? Cu siguranta toti. Asta e si motivul pentru care nu prea intru in discutii despre religie si credinta in existenta fiintelor supranaturale. Sunt judecat pentru ca refuz sa cred in toate aceste aberatii(aici sunt putin ipocrit, faptul ca le numesc aberatii este in sine o judecata). Totusi refuz pentru ca nu mi s-a oferit niciodata vreo dovada palpabila care sa ma convinga. Si totusi vreau sa cred in ceva si de aceea cred in  libertate.

De fapt nu faptul ca ma judeca ma deranjeaza, ci faptul ca nu accepta alte convingeri decat pe ale lor. Niciodata nu mi-a pasat de parerea altora despre mine, in schimb imi pasa cand cineva isi face anumite prejudecati dintr-o simpla discutie, fara sa accepte argumentele mele, dar totodata fara sa aduca argumente pertinente care sa-i sustina pozitia. (Am avut de mai multe ori discutii de genul: “Esti prost.”, “De ce?”, “Pentru ca esti prost.”)

Mai repet inca odata ca nu imi pasa de parerea cuiva despre mine, ci ma deranjeaza numai cand cineva face constatari despre mine fara sa cunoasca “datele problemei” si mai ales cand refuza sa le cunoasca. Sunt constient ca mi se trage si de la faptul ca in majoritatea timpului sunt un bufon si e greu sa fiu luat in serios in chestiuni de genul asta. Tocmai din cauza asta incerc sa nu-mi fac prejudecati despre cineva. Mai ales ca anumite consideratii oarecum negative pe care le aveam la adresa anumitor persoane mi-au fost spulberate recent. In plus parerea buna pe care o aveam despre alte persoane s-a risipit undeva in spatiu.

Asa ca incerc sa nu mai fac judecati si sa nu mai privesc oamenii in vreun anumit fel. Tocmai faptul ca privesti pe cineva intr-un mod special face ca dezamagirea sa fie imensa cand realizezi ca te-ai inselat. De aceea o sa incerc sa las oamenii sa fie ceea ce sunt si nu ceea ce vreau eu sa fie. (In mintea ta poti face ca o persoana sa fie oricum iti doresti tu, dar asta nu inseamna ca e si adevarat ceea ce vrei sa crezi).

xo xo

O noua auto-psihanaliza

Oare sunt chiar singurul om pe care moartea il lasa rece? Bine, pe toti ne lasa reci moartea, dar eu vreau sa spun ca nu sunt impresionat de moartea altora. Pe langa asta mi se pare ciudat cum sunt unii afectati de moartea unor persoane pe care nici nu le-au cunoscut. Oare e ipocrizie sau moartea chiar ii sperie?(ma intreb mereu asta)

Pe langa asta mi se par ciudate toate ritualurile pagano-crestine legate de procesul inmormantarii. Uneori vezi la astfel de evenimente atata prostie in jur incat iti vine sa razi(cel putin mie imi vine, nu stiu voua). Asta e motivul pentru care nu frecventez astfel de adunari. Chiar mi-am propus ca nici la inmormantarea mea sa nu fiu prezent.

Nu inteleg de ce atata tristete la o inmormantare. Nu se presupune ca dupa moarte sufletul ajunge in Rai daca a fost suficient de buna persoana respectiva? Asta mi se pare motiv de bucurie. Atunci de ce atata tristete? Si pot zice ca oarecare durere e acceptabila, dar nu urlete si bocete si fel de fel de manifestari schizofrenice. Reveniti-va oameni buni!

Cum imi explic eu indiferenta asta in fata mortii: pe la varsta de 3-4 ani eram la inmormantarea unui vecin, var cu bunicul meu care era mort de multa vreme si vecinul asta imi era oarecum mai apropiat. Plangeam in hohote si nu inteleg de ce, pentru ca oricum nu realizam ce se intampla. Babele prezente la procesiune m-au luat deoparte si incercand sa ma calmeze mi-au spus nenumarate lucruri pe care nu mi le mai amintesc, dar pana la urma m-au convins ca nu trebuie sa plang pentru ca totul va fi bine. Acum stiu ca intre 3-7 ani iti formezi personalitatea si modul de gandire si probabil ca toate chestiile pe care mi le-au spus babele alea au dus ca intr-un final eu sa nu am nici o reactie la aflarea vestii despre moartea cuiva.

Totusi sunt curios daca mai gandeste cineva in felul asta. Adica, indiferent daca vad un animal mort sau un om in aceeasi ipostaza, reactia mea e ceva de genul: Asa, si? Stiu ca reiese o doza de cinism din gandirea asta a mea, dar asta e inreaga filozofie a vietii mele: Asa, si? O oarecare limba de circulatie internationala exprima si mai exact, intr-un singur cuvant, aceasta filozofie a mea: WHATEVER!

xo xo Bullshit Guru

NU! înseamnă NU!

Saptamana asta a fost foarte mediatizat in UK, si apoi a fost preluat si la noi, un sondaj in care doua treimi dintre femeile intervievate si jumatate dintre barbati au  raspuns ca victima unui viol este vinovata daca ajunge in pat cu agresorul ei. Mie nu mi se pare normal nici ca un barbat sa gandeasca in felul asta, dar o femeie? Si macar daca ar fi una singura. Barbatul gandeste asa ca sa-si justifice fapta, dar dupa parerea mea asta e doar o scuza ieftina. E cea mai josnica modalitate de a evita responsabilitatea pentru ceva ce ai facut: dai vina pe altcineva. Sa zicem ca ai ajuns cu ea in pat si in miezul actiunii se razganeste si spune NU! Poate prima data ti se pare o gluma si nu te opresti, dar cand spune a doua oara, a treia oara trebuie sa intelegi ca vorbeste foarte serios si pentru ca nu esti un animal te opresti, NU? (Totusi e mult mai usor sa spui dup’aia ca de fapt ea nu vroia sa te opresti ca doar te-a dus cu ea in pat.)

Privind probleme intr-un sens mai larg ajungem la concluzia ca toate victimele violului sunt ele insele vinovate si agresorul nu poarta nici o vina. Daca stai sa te gandesti, trebuia violata ca s-a imbracat prea provocator, trebuia violata ca s-a imbatat, trebuia violata ca a acceptat un cocktail la bar, trebuia violata ca te-a invitat la ea in casa, trebuia violata pentru ca te-a sarutat de 2 ori pe canapea, trebuia violata pentru ca a trecut pe langa tine pe strada sau mai bine sa recunoastem toti, trebuia violata pentru ca este femeie.

Sa nu credeti ca dau doi bani pe miscarile feministe sau ca am vreun respect deosebit pentru reprezentantele sexului opus, dar sunt un homo sapiens sapiens, am evoluat de la stadiul de animal si de aceea gandesc asa.

In alta ordine de idei, daca intr-o tara fanion a UE se gandeste asa, atunci sa ne mai miram ca in tarile conduse de fundamentalisti arabi, femeile violate sunt omorate prin bataie cu pietre? Chiar ne mai miram?

xo xo Bullshit Guru

My beliefs – Chapter 4.

In precedentele post-uri pe teme asta am scris numai despre lucruri in care nu cred si despre cateva aberatii crestine care pot fi gasite si la alte religii. Azi scriu despre ceea ce cred.

Cred intr-un Dumnezeu, acela care coordoneaza toata activitatea din Univers. Cred in Dumnezeu ca fiind forma de energie care guverneaza si vegheaza la pastrarea legilor naturale. Forta aceea care pune electronii in miscare si forta aceea ce impiedica dezintegrarea materiei. Pentru mine acela este Dumnezeu, e acela care mentine echilibrul.

NU cred in dualitatea bine-rau, nu cred in ying si yang, nu cred in Rai si Iad si nu cred nici in diavol. Nu cred in vraji, nu cred in puteri supranaturale, nu cred in fiinte supranaturale.Cred din toata imima ca toate fenomenele au o explicatie, toate au un inteles.

Cel mai mult cred in libertate. Libertatea de a gandi, de a cerceta, de a dori, de a vorbi, de a scrie. Cred ca nimeni, indiferent ca e zeu sau fiinta umana, nu are voie sa limiteze libertatea cuiva. De aceea nu pot sa urmez nici una din religiile lumii, pentru ca toate te tin captiv intr-un fel sau altul. Sigura limita ar trebui sa fie libertatea celorlalti de langa tine si de fapt asta nu ar trebui sa fie o limita impusa ci doar un reflex neconditionat, un impuls natural pe care sa-l simta fiecare. Cum ar fi ca respectul fata de libertate sa fie caracteristica principala a speciei umane?  Sunt convins ca educand pe toata lumea in spiritul acestei filozofii, libertatea de a face orice fara a restrange libertatea semenilor tai, lumea ar fi un loc mult mai bun, dar nu stiu daca se va intampla asta vreodata.

In fine, cred ca fiecare e liber la libertatea sa.

xo xo Bullshit Guru

My beliefs – Chapter 3.

Despre iertarea pacatelor

Nu am inteles niciodata de ce trebuie sa ne fie iertate pacatele. Daca le faci nu trebuie decat sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si sa mergi mai departe. Spovedania mi se pare cea mai mare lasitate deoarece te debarasezi de fapta reprobabila pe care ai facut-o, in loc sa o imbratisezi ca facand parte din tine.

Mai e un lucru, faptul ca trebuie sa regreti cu adevarat pentru a te spovedi. Cine regreta cu adevarat dupa ce face o fapta slaba? (nu reprobabila ca e prea dur cuvantul) Sa dau un exemplu: in timpul spovedaniei te intreaba preotul daca faci sex, logic ca n-o sa-l minti. Stii ca sexul in afara casatoriei e pacat, si e pacat sa minti preotul la spovedanie si atunci recunosti, dar regreti ca ai facut sex? NU! In nici un caz nu. La fel e si cu celelalte pacate.

Am foarte multe nedumeriri in legatura cu subiectul asta. De exemplu un criminal in serie regreta omorul cu adevarat si dupa fiecare victima se duce sa se spovedeasca. Ii sunt iertate pacatele? Asa ar trebui pentru ca regreta cu adevarat. Pe partea cealalta, un tata vede amenintata viata copiilor de catre o anumita persoana. Singura cale de a scapa de amenintare e de a ucide acea persoana si o omoara. Niciodata n-o sa regrete cu adevarat crima comisa pentru ca asa si-a scapat copiii. Inseamna ca nu se poate spovedi. Asta il face mai rau decat criminalul in serie?

My beliefs – Chapter 2.

Despre frica

Va spuneam ca am fost educat in puternic spirit crestin. Ei bine asta a implicat si inducerea fricii de Dumnezeu. Nu stiu exact care e cauza, probabil proasta traducere a Biblie dintr-o limba in alta, s-a introdus termenul de frica de Dumnezeu. Pentru mine aceasta frica este irationala si de aceea cred ca termenul este gresit. Desi teologii spun ca frica de Dumnezeu nu este frica propriu-zisa, ci mai degraba respect si iubire, tot ei spun ca trebuie sa ne temen de furia Domnului, atunci cand nu ii urmam cuvantul.

Aceasta teama m-a urmarit intreaga viata. Chiar acum scriind lucrurile astea mi-e frica pentru ca stiu ca nu asa am fost invatat. Nu e “bine” ceea ce scriu. De vreo 10-12 ani incerc sa scap de acest defect de gandire, dar oricat as incerca tot ramane o samanta de indoiala. Si asta ma macina uneori. Am mai spus ca ar fi foarte simplu daca as crede cu intreaga fiinta in ceva anume, fara sa am urma de indoiala. Ar fi cel mai simplu…

Acum sa explic de ce mi se pare irationala aceasta frica. In primul rand pentru ca Dumnezeu ne iubeste pe toti in egala masura si lucrul acesta ar trebui sa fie suficient pentru a nu ne fi frica de El. Apoi, daca faci ceva care nu respecta cuvantul lui Dumnezeu, stii dinainte ca urmeaza sa fi pedepsit pentru fapta ta, atunci de ce sa-ti mai fie frica? Trebuie sa-ti asumi faptele tale si sa-ti primesti pedeapsa cu seninatatea cu care ai incalcat “legea”.

Par atat de simple si de logice lucrurile astea ce le spun, totusi nu sunt suta la suta convins de ele pentru ca frica a fost insamantata atat de adanc in strafundul gandirii mele incat mi-e teama ca n-o sa scap niciodata de ea. Nu pot decat s-o ignor, dar si asa stiu mereu ca e prezenta.

My beliefs – Chapter 1.

Trebuie sa incep prin a va spune ca pana la varsta de 7 ani am crescut undeva la tara. Dupa cum stiti la tara oamenii sunt foarte credinciosi. Asa ca am fost educat intr-un puternic spirit greco-catolic mascat sub o perdea de ortodoxism. Ca sa intelegeti, satul a fost greco-catolic si la instaurarea comunismului preotul din sat a fost fortat sa treaca la ortodocsi, dar slujbele, cantarile bisericesti si alte chestii legate de biserica au ramas la fel. Okay, asta nu conteaza, conteaza doar faptul ca am primit o educatie crestina “sanatoasa”, dar ca nu s-a prins de mine. Toata religia asta are atatea contradictii si aberatii ca imi vine sa urlu numai gandindu-ma.

Cea mai mare contradictie: Dumnezeu e prezentat ca fiind plin de bunatate, iubire si toate sentimentele astea pozitive. Daa, atunci de ce e razbunator:

• Lucifer si ceilalti se rascoala impotriva Lui asa ca ii alunga din Rai – razbunare
• Adam si Eva mananca din fructul oprit, ii alunga din rai – razbunare

• Turnul Babel, arca lui Noe, Sodoma si Gomora si celelalte intamplari din Biblie se termina cand Dumnezeu ii pedepseste pe cei care nu au ascultat cuvantul Lui.

Alta contradictie la fel de tare: cuvantul Lui nu e niciodata precis, adica intotdeauna exista loc de interpretare(daca vrei ca cineva sa te asculte intocmai, atunci ii dai niste indicatii precise, foarte precise) si faptul asta e explicat prin ideea ca fiecare luam propriile decizii si asta ne este un drept dat de Dumnezeu, dar mai apoi ne zice ca Dumnezeu stie totul dinainte, deci stie ce decizie iau inaintea mea, deci pana la urma unde ramane liberul arbitru?

Acum o aberatie, cea mai mare aberatie: fiindca a creat totul, trebuie sa-l divinizam. Nu inteleg nevoia asta a Lui de a fi idolatrizat, iubit, respectat, temut(la partea asta cu frica o sa revin mai incolo). La o adica ce daca ai facut toate astea? Nu ti le-a cerut nimeni. O sa te iubesc, respect daca o sa vreau eu, nu doar asa pentru ca mi se impune si pentru ca mie teama c-o sa ma trimiti in Iad daca nu fac cum zici tu.

Acum despre Iad si Diavol. O alta aberatie. Nu exista. Nu au cum sa fie reali. Chiar daca ar fi fost reali, nu cred ca Dumnezeul din Biblie ar fi permis existenta cuiva care sa-i faca concurenta, asa ca i-ar fi starpit.

Toate contradictiile si aberatiile astea si multe altele ma duc mereu la gandul ca Dumnezeul asta crestin e prea uman, faptele lui, gandirea lui, sentimentele lui sunt prea umane. Biblia zice ca noi am fost creati dupa chipul si asemanarea lui, eu sunt convins ca noi l-am creat pe El, cel putin pe acest El, dupa chipul si asemanarea noastra.

Deocamdata cam atat pentru azi…

xo xo Bullshit Guru

Introduction into my beliefs

Acum ceva vreme promiteam intr-un post ca voi scrie despre religie si credinta. Este un subiect foarte vast si cu siguranta n-o sa reusesc sa-l dezbat in intregime. Si va rog sa aveti rabdare, sa nu criticati ideile inainte sa le analizati si sa le intelegeti. Nu vreau sa revolutionez nimic in sistemul nostru de credinte, pur si simplu e modul meu de a intelege…

Incep prin a va spune ca imi doresc foarte mult, poate cel mai mult, sa fi fost un credincios, indiferent ca as fi de credinta crestina, iudaica, islamica, budista sau o religie politeista, oricare,  doar sa cred cu adevarat in ceva, in cineva sau mai multi cineva. Sa fiu sigur ca invataturile cele vechi sunt cele mai bune si ca trebuie sa le urmez intocmai. Atunci nu as mai simti nevoia sa analizez fiecare lucru, as urma in tacere si cu siguranta as fi mult mai fericit. Ghinionul meu e ca nu sunt asa si simt mereu nevoia sa descifrez esenta fiecarui lucru care mi se iveste in cale. Asa am ajuns sa analizez multe din credintele noastre si sa ajung la concluzia ca niciuna nu ma multumeste, nu e ceea ce-mi doresc si ca toate au mai multe minusuri decat plusuri si am ajuns sa le ignor. Mi-am facut singur un set de reguli si pe astea incerc sa le urmez. Nu vreau sa intru deocamdata in detalii, dar toate pleaca de la conceptul de libertate, libertatea de a face orice, fara a ingradi libertatea celuilalt de langa tine.

In post-urile ce urmeaza o sa detaliez ultima idee, precum si plusurile si minusurile pe care le-am gasit fiecarei religii. Sper sa aveti rabdare sa le cititi…

xo xo Bullshit Guru

Despre sinucidere

E sezonul toamna-iarna si sunt foarte la moda sinuciderile ‘din dragoste’. Pot spune chiar ca sinuciderea e noul negru… merge la orice.

Statisticile arata ca la noi in tara avem anual o medie de 4 sinucideri la 100.000 de locuitori, adica se omoara cca. 850 oameni in Romania anual. Media pe Europa este de 7-8 la 100.000 de locuitori. Inca un capitol la care ne depasesc restul europenilor.

In ultima saptamana am fost bombardati cu stirile despre cei doi adolescenti care s-au sinucis pentru ca dragostea nu le era impartasita. Dintre toate astea m-au enervat reportajele in care era acuzata profesoara de romana. Eu nu vad nici un motiv pentru care ea ar fi vinovata de moartea acelui copil. Nu ea i-a tras punga pe cap. Nu vad nimic ciudat nici la faptul ca s-a iubit cu cineva mai tanar cu 5-6 ani decat ea(e foarte normal ca un tip de 24 de ani sa fie cu una de 18, mie mi se pare la fel de normal ca una de 24 sa fie la randul ei cu unul de 18). Cei mai vinovati ii consider pe parintiii lui. Toata lumea stia ca el mai avuse cateva, mai multe, tentative de suicid. Cu toate astea parintii lui nu stiau nimic. Asta demonstreaza faptul ca nu le prea pasa de viata lui, dar la inmormantare, in fata camerelor de filmat, au facut un show pe cinste. Sa vada toata tara cat de mult sufera ei pentru copil (Mie mi s-a parut foarte fals totul acolo la inmormantare si repet, daca e cineva de acuzat de moartea lui Alex, aceia sunt parintii lui, nu profesoara).

Despre al doilea caz, cel cu fata, nu prea stiu amanunte. Nu l-am mai urmarit.

Nu am inteles niciodata motivul pentru care se sinucid din dragoste. Adica, inteleg ca suferi foarte mult, te doare enorm de tare, dar tot va trece. Indiferent cat de mare a fost iubirea, poti trece peste. Cel putin eu asa cred. Nu cred ca o persoana merita atata devotament incat sa renunti la viata dupa ce acea persoana a renuntat la tine. Inteleg sa-ti dai viata pentru a proteja pe cineva, dar nu sa renunti la viata pentru cineva care te-a aruncat ca pe o carpa.

Lasand la o parte orice tine de religie, ramane un adevarat mister: sinuciderea e lasitate sau curaj? Intradevar ai nevoie de foarte mult curaj si stapanire de sine pentru a invinge instinctul de autoconservare. Fiecare din noi e programat sa-si apere propria existenta si cred ca este foarte greu sa recurgi la suicid cand fiecare celula a fiintei tale e impotriva.

In acelasi timp e si lasitate si nepasare fata de ceilalti si durerea lor. Sunt milioane de oameni care sufera de boli incurabile, care se zbat sa-si prelungeasca traiul, macar cu cateva saptamani. Si tu renunti. Si pentru ce? Pentru ca te-a parasit iubita/iubitul? WOW

Cioran zice ca e admis si aproape indicat sa te sinucizi dupa ce ai gasit dragostea absoluta si acea dragoste te paraseste(sau ceva de genul). Eu sunt convins ca dragostea absoluta nu exista. Si de ar exista atunci nu te-ar parasi niciodata si ar trebui sa te simta la fel. Asa ca nu merita sa te omori pentru ea ca sigur nu e fiinta suprema pe care ai crezut-o. Sunt ale mii, milioane, chiar miliarde ca ea. Nu merita. Nu ea.